miercuri, 30 martie 2011

Pacientul psihiatric


Ce inseamna pacient psihiatric?

E o intrebare cu nonsens.
Cine stie ce inseamna un astfel de pacient?, poate doar pacientul in sine si personalul angajat intr-o sectie de psihiatrie iar acestia din urma chiar intr-o foarte mica masura, poate doar intr-un episod psihotic sau printr-un sistem psihiatric bine pus la punct  se poate ajunge la o mai buna intelegere, si nu printr-o ierarhie de sus in jos sau mai degraba de jos in sus, incepand cu brancardieri, asistenti, rezidenti, psihologi, medici de diferite grade pana la directorul spitalului care devine un fel de functionar public.
Numai ca in Romania nu exista un sistem ci fiecare treapta din ierarhie are in grija propriile atributiuni, fara a lucra impreuna, totui sa lasam divagatiile la o parte si sa revenim la intrebare subliniind aspectele psihologice, deoarece un pacient psihiatric este si unul psihologic. Facem aceasta diferenta sau abordam o astfel de perspectiva deoarce psihiatria presupune strict folosirea metodelor, mijlocelor si instrumentelor cu efect asupra neurobiologiei unui subiect, adica, mai simplu, psihiatria este redusa la biologic pentru pacient, e simplu, psihiatria inseamna pastile si injectii iar pacientii sunt simpli subiecti ale unor incercari de gasire a unor pastile in functie de caracteristicile individuale, deja este asemanatoare cu incercari experimentale. Pe langa aceste instrumente mai exista si mijloace de suprimare cum ar fi carcera sau camasa de forta daca pacientul nu este legat direct de pat folosite in cazul in care pacientul nu este conformist, personalitate nu exista in psihiatrie ci doar individualitate.
Din punct de vedere psihologic totul devine mai complex deoarece sunt luate in considerare aproape o infinitate de variabile, una din ele, de exemplu familia, in spital pacientul e scos din mediul familial iar la randul ei familia e rupta de pacient, ea nu intelege mai nimic din suferintele bolnavului poate ajunge totusi la nivelul de intelegere al unui brancardier. Astfel familia este transformata intr-un furnizor de bunuri necesare pentru satisfacerea trebuintelor pacientului, legatura afectiva este cu mult atenuata daca nu cu total distorsionata. Un alt aspect in ceea ce priveste aceasta variabila este atribuirea cauzelor bolii, familia considera ca pacientul este el insusi cauza iar comportamentele sale anormale sunt efectele fara a se lua in considerare boala ca principala cauza si simptomele ca efecte  nu se face nici o analogie cu alte boli somatice de exemplu bolnavul de cancer nu se face vinovat de boala sa iar efectele sunt strict atribuite bolii.
O alta variabila este mediul social, se face un pseudodeziderat din reinsertia sociala avand in vedere si costurile mari ale spitalizarii pentru societate totusi integrarea sociala nu se face in afara spitalului ci in interior, un pacient relationeaza cel mai bine cu un alt pacient si nu cu familia sau personalul sectiei de psihiatria, se pare ca nu exista nici o punte de comunicare avand in vedere suferintele bolnavului care nu sunt luate in considerare de cei dinafara, boala psihica nu este considerata o suferinta.
Revenind la personalitatea pacientului psihiatric, aceasta este stearsa prin renuntarea voita sau nu la lucrurile personale si adoptarea unei tinutei de pacient,  totusi ea se exprima prin incalcarea regulilor care devine intocmai expresia personalitatii.
Spitalul devenind un fel de sistem de constrangere asemenea unei inchinsori, pacientul are nevoie de mecanisme de coping pentru a putea face fata „detentiei”, unii recurg la un coping religios dar cei mai multi recurg la abuzul de substante, mai ales de nicotina, tigarile fiind principalul instrument prin care pacientii cei mai multi dintre ei fac fata frustrarilor.
Un alt factor este reprezentat chiar de societate, de cum percepe societatea pacientii psihiatrici si mediul spitalului de psihiatrie, „notiunile” de nebun, nebunie, balamuc sunt reprezentative de perceptia sociala care face reinsertia in munca si in societate mult mai dificila.
Desigur, exista asa cum am mentionat exista o infinitate de variabile care pot fi luate in calcul din perspectiva psihoterapiei si psihologiei in general deoarece pacientul psihiatric este luat in considerare ca entitate unica si irepetabila spre deosebire de psihiatrie, in concluzie ar trebui poate sa lasam psihiatria sa raspunda la aceasta intrebare deoarece se pare ca raspunsul inca nu poate fi dat de psihologie iar psihiatria mai avansata in experimetare folosind pacientii care devin simpli subiecti poate da un raspuns mai concret.

2 comentarii:

  1. Foarte interesant ce ai evidentiat mai sus.
    Trebuie sa recunosc ca la un moment dat "pacientii devin simpli subiecti".
    O intrebare :" Care ar trebui sa fie comportamentul personalului sectiei de psihiatrie atunci cand un pacient nu accepta medicatia?"

    RăspundețiȘtergere
  2. cred ca sunt mai multe situatii in care un pacient nu accepta medicatia, si pana la urma este dreptul pacientului de a nu o accepta, ideea este ca fiecare sa fie tratat tinandu-se cont de personalitatea lui, daca nu este violent trebuie vazute motivele pentru care refuza, trebuie explicat astfel incat sa inteleaga cu ce il ajuta si cum il afecteaza acele medicamente, aici intervine psihologul, problema este ca acum pacientii nu sunt informati, li se da pastile sau injectii spunanduli-se ca sunt vitamine, personalul sectiei de psihiatrie ii trateaza ca si cum pacientul psihiatric nu are capacitatea de a intelege pentru ca sunt "nebuni" iar la nebuni nu e nevoie de nici o explicatie, si de cele mai multe ori se recurge la forta pentru a administra medicatia, iar folosirea fortei nu ajuta cu nimic, violenta duce la violenta, cercetarile arata ca in cazul schizofreniei care este o boala foarte severa si debilitanta agresivitatea nu este mai mare decat la oamenii normali, exista doar perceptia gresita ca "nebunii" trebuie sa fie mai violenti, uneori, unii pacienti sunt atat de sedati incat nici psihologul nu mai poate lucra cu ei iar functia psihologului este redusa de doctorii psihiatri doar la a psihodiagnostica, lucru de care se tine sau nu cont pentru ca doctorii sunt convinsi ca doar medicamentele pot ajuta, uitand ca psihicul este mai mult decat biologig fiind un sistem biopsihosociocultural, deci atunci cand un pacient psihiatric refuza medicatia dar are o capacitate de intelegere ar trebui facut tot posibilul astfel incat sa nu se recurga la forta, si aici vorbim inclusiv de tehnicile comportamentale de administrarea a recompenselor atunci cand cineva se conforma de buna voie.

    RăspundețiȘtergere