miercuri, 30 octombrie 2013

"Cum treci peste moarte?"

           Moartea cuiva drag poate fi un eveniment cu o mare incarcatura emotionala, dar peste care suntem nevoiti sa trecem. Este normal ca in perioada de doliu sa fii afectat de acest eveniment, dar specialistii spun ca doliul prelungit ar putea reprezenta o tulburare daca tine mai mult de 6-8 luni, daca te afecteaza intr-o maniera in care nu mai poti sa-ti desfasori viata in mod normal, sa-ti mentii activitatea la nivelul de dinainte, sau sa ai o dispozitie pozitiva, iar daca trece de un an se poate vorbi de doliu complicat.

duminică, 15 septembrie 2013

Adevarata mentalitate de invingator



Suntem invatati zi de zi prin exemplificarea unor personaje de succes ca mentalitatea de invingator inseamna printre altele sa nu te dai niciodata batut, sa ai standarde cat mai inalte pe care sa le urmaresti, sa fii un perfectionist in ceea ce faci sau ca depinde de tine ca sa ajungi o persoana de succes.
Intr-adevar, o astfel de mentalitate te poate ajuta sa iti urmaresti scopul indiferent de obstacolele care iti ies in cale, sa tintesti tot mai sus, sa faci lucurile cat mai bine, la un nivel cat mai inalt si sa incerci sa iti impui o disciplina incercand sa controlezi situatiile prin care treci. Acestea pot fi considerate avantajele sau efectele pozitive ale stilului de gandire descris mai sus.

marți, 9 iulie 2013

Ţigara electronică: ajutor sau substitut dăunator?

                
                        Ţigările electronice par a fi eficiente în a înlocui o dependenţă cu o alta, ceea ce nu e tocmai de preferat. Deocamdată există puţine studii despre efectul de lungă durată asupra sănătăţii, deoarece aceste produse au fost introduse recent. Ar fi de preferat sa încerci sa renunţi în totalitate la fumat. Poate fi foarte dificil, dar rezultatele merită din plin, ajutorul specializat este cu siguranţă de folos, fie că e vorba de organizaţii, psihologi sau doctori.

marți, 25 iunie 2013

Dependenta de jocuri de noroc

                 Dependenta de jocurile de noroc denumita si joc patologic de sansa este una dintre cele mai serioase tulburari cu o prevalenta din ce in ce mai ridicata, tratarea reprezentand o provocare pentru psihologi si psihiatri deopotriva.
                  Sunt multi factori care duc la aparitia unei dependente, anturajul, o vulnerabilitate psihologica sau biologica si multe altele. Si nu e vorba doar de tineri ci si de oameni maturi cu o pozitie in societate. Nu toti oamenii care joaca jocuri de noroc devin dependenti, ci doar o parte care intrunesc anumite caracteristici. E vorba si de cum reactioneaza creierul la astfel de stimuli. Medicamentele sunt cateodata necesare deoarece ele actioneaza la nivel chimic influentand procesele din creier. Si intr-adevar, statul se face complice la formarea acestor dependente, dand mana libera celor care vor sa profite de pe urma unei slabiciuni pana la urma. Fara sa investeasca o parte din bani in centre care sa se ocupe cu tratarea acestor tulburari, sau sa limiteze aceasta activitate.

sâmbătă, 15 iunie 2013

Hipnoza, un tratament miraculos.


                Ma suna lumea si ma intreaba daca ii pot ajuta sa se lase de fumat, raspund ca da, ca ii pot ajuta, ca exista tot felul de tehnici pe care le putem aplica pentru un rezultat pozitiv dar ca este nevoie de timp si ca nu se poate doar cu o sedinta, doua. Atunci sunt intrebat daca folosesc hipnoza in tratamentul dependentei de nicotina, si daca pot sa-i hipnotizez sa se lase de fumat.
            Majoritatea celor care doresc sa scape de o dependenta, fie ea de nicotina, jocuri de noroc, alcool, droguri, isi doresc sa existe un tratament miraculos sau o pastila care sa ii scape de un astfel de obicei. Din pacate, o astfel de solutie nu este la indemana. De obicei este nevoie de o motivatie puternica si de multa munca pentru a renunta la fumat sau la alte dependente.

luni, 10 iunie 2013

Bazele unei gandiri sanatoase


        Gandurile pe care le avem in anumite situatii sau modul in care le percepem, influenteaza emotiile, comportamentele si reactiile fiziologice. Situatia nu este responsabila de consecintele pe care le simtim ci rezultatul este mediat de perceptia acestei situatii care activeaza ganduri rapide de evaluare care se mai numesc si ganduri automate. Aceste ganduri par sa apara spontan, sunt rapide, scurte si veridicitatea lor nu este de obicei pusa la indoiala. In terapie se invata identificarea acestor ganduri fiind atenti la schimbarile de dispozitie, astfel se poate evalua validitatea lor. Cand interpretarea unui eveniment se dovedeste a fi eronata, si este corectata in functie de realitate, probabil ca starea se va imbunatati, comportamentul devine mai functional iar starea de excitatie fiziologica se reduce. Aceste ganduri automate au o sursa mai profunda, ele se trag din convingerile dobandite de-a lungul existentei fiind foarte rezistente la schimbare.

vineri, 22 februarie 2013

Evitarea vs. Confruntare

    
                             Utilizarea evitarii pentru a face fata situatiilor cu care te confrunti are avantaje si dezavantaje, ca orice tip de coping, este buna in anumite situatii, dar in altele poate avea efecte negative. Daca pe termen scurt face ca emotiile negative sa dispara prin evitarea gandurilor irationale, pe termen lung este obositoare si consumatoare de energie deoarece gandurile tind sa revina cand te confrunti cu aceleasi situatii care le-au declansat in trecut. Pe de alta parte, restructurarea cognitiilor irationale poate duce la beneficii pe termen lung, deoarece restructurand un anumit gand si invatand sa-l inlocuiesti cu unul rational produce emotii functionale de fiecare data cand apare evenimentul negativ. Desi asta inseamna confruntarea si analizarea gandurilor care provoaca emotii puternice, deci expunerea la consecintele negative neplacute si dificil de suportat care se doresc a fi evitate, prin inlocuirea cu varianta rationala se pot observa efectele pozitive asupra emotiilor si comportamentului care vor dura mai mult.